Home » D:News » Efectele negative ale luminii artificiale asupra sănătăţii oamenilor

Efectele negative ale luminii artificiale asupra sănătăţii oamenilor

Efectele negative ale luminii artificiale asupra sănătăţii oamenilor
Publicat: 18.07.2016
În ziua de astăzi suntem expuşi constant la lumină (lumina artificială din casă, iluminatul public, ecranul calculatorului sau cel al telefonului), ceea ce înseamnă că nopţile nu mai sunt atât de „întunecate” precum cele din trecut.

Noi cercetări dovedesc că expunerea continuă la lumină ar putea avea urmări negative asupra corpului uman.

În cadrul unui experiment realizat pe şoareci, o echipă de cercetători danezi a încercat să afle cum reacţionează şoarecii dacă sunt scoşi din rutina zi/noapte şi sunt expuşi unei lumini continue. ,,Studiul nostru dezvăluie faptul că ciclul zi/noapte este foarte important pentru sănătate. Am demonstrat că absenţa acestuia poate perturba o varietate mare de parametri medicali”, a declarat neurologul Johanna Meijer de la Centrul Universitar Medical Leiden din Danemarca.

Pentru a investiga cât de dăunătoare este expunerea la lumina continuă, Meijer şi echipa sa au expus şoarecii din laborator la lumină constantă timp de 24 de săptămâni, măsurând răspunsul animalelor la lumina neîntreruptă.

Peste 130 de cobai au fost implicaţi în studiu. Lumina continuă timp de aproape jumătate de an i-a făcut să-şi piardă masa musculară şi osoasă, prezentând semne de osteoporoză şi dereglări ale sistemului imunitar. Cu alte cuvinte, lumina continuă accelerează procesul de îmbătrânire, deoarece toate efectele psihologice prezente sunt specifice unei vârste înaintate.

,,Vestea bună este că efectele negative sunt reversibile, în momentul reluării ciclului zi/noapte”, a declarat Meijer.

Când cercetătorii au examinat creierul animalelor, au descoperit o ruptură în ritmul cicardian al şorecelui, fapt ce ar fi provocat degradarea sănătăţii, inclusiv pierderea unei treimi din volumul oaselor.

Efectele negative ale luminii constante au început să dispară la două săptămâni de la reluarea procesului zi/noapte. Descoperirea ne aminteşte cât de importantă este respectarea rutinei lumină/întuneric pe care o neglijăm prin turele de noapte la serviciu sau statul pe telefon sau calculator până noaptea.

,,În trecut, consideram că noaptea şi ziua sunt inofensive, neavând un efect asupra sănătăţii”, a declarat Meijing.

Descoperirea bazată pe cercetările anterioare sugerează că expunerea continuă la lumina artificială poate fi dăunătoare. Anul trecut, cercetătorii din Marea Britanie  au descoperit că lumina artificială distruge legătura oamenilor cu ritmurile sezoniere ale naturii.

În timp ce majoritatea oamenilor dorm în întuneric, cele mai scăzute nivele de lumină ambientală pot fi greu de evitat în oraşele mari. Oamenii care lucrează în maternităţi sau în spitale deseori dorm cu lumina aprinsă, la fel şi cei care lucrează în ture.  

Sursa: Science Alert

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Zonele din România unde va ninge de Crăciun
Zonele din România unde va ninge de Crăciun
Rocile spațiale antice ar putea deține secretul pentru mineritul de asteroizi
Rocile spațiale antice ar putea deține secretul pentru mineritul de asteroizi
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit
Ce anume din ADN-ul centenarilor îi face să trăiască atât de mult?
Ce anume din ADN-ul centenarilor îi face să trăiască atât de mult?
Erwin Schrödinger și „pisica” care a schimbat fizica: povestea unui laureat Nobel exilat de naziști
Erwin Schrödinger și „pisica” care a schimbat fizica: povestea unui laureat Nobel exilat de naziști
Jean-Martin Charcot, omul care a schimbat felul în care înțelegem mintea și creierul
Jean-Martin Charcot, omul care a schimbat felul în care înțelegem mintea și creierul
Inteligența Artificială poate dezvălui bolile înscrise în ADN-ul nostru
Inteligența Artificială poate dezvălui bolile înscrise în ADN-ul nostru
De ce unele cuvinte ne atrag atenția mai mult decât altele? Experții spun că totul depinde de cum sună fiecare
De ce unele cuvinte ne atrag atenția mai mult decât altele? Experții spun că totul depinde de cum sună fiecare